Flash news:
 
<< Înapoi

UTA - Keckesmet 4-2



06.02.10 de Adi Dumitru

Sâmbătă a avut loc prima ediţie a Memorialului „Marian Sinescu”. După refuzul celor de la Victoria Brăneşti, UTA a întâlnit echipa maghiară de prima ligă, FC Keckesmet. Arădenii au început în forţă partida şi în minutul 7 au deschis scorul, Batin reuşind să îl învingă pe portarul advers cu un şut de la circa 16 metri. Oaspeţii au revenit însă în joc şi, după o greşeală a apărării utiste, Csordaş a reluat cu capul de la 11 metri în plasa porţii apărate de Cristi Bălgrădean. UTA a revenit însă la conducerea jocului, Marius Chindriş reuşind să puncteze pentru 2-1 cu un şut plasat de la marginea careului mare. La pauză s-a intrat cu scorul de 2-1 pentru utişti, care au dominat fără probleme prima parte. La reluare, cu garnitura aproape schimbată, UTA a mai punctat de două ori. Mai întâi, Ştreangă a reluat cu capul în plasă o centrare din corner a lui Purece, pentru ca cireaşa pe tort să fie aşezată de Pecarov. Acesta a marcat pentru 4-1 cu o foarfecă de la 20 de metri, portarul maghiarilor fiind ieşit din poartă. Keckesmet a punctat cu câteva minute înainte de final, atacantul de culoare Dudu reluând cu latul din interiorul careului mic. Astfel, UTA s-a impus cu scorul de 4-2 la capătul unei partide disputate în faţa a 200 de spectatori şi pe o vreme total nefavorabilă fotbalului.
UTA: Bălgrădean (70 - Bujor) - Mihuț (46 - Copil), Manea (80 - Draia), Buican (55 - Ştreangă), Eze (55 - Roman) - Drida (55 - Purece), Chindriș (55 - Apostol), M. Mitu (55 - Benzar), Nădăban(80 - Botiş) - Batin (46 - Pecarov), Țucudean (46 - Drăgan). 
Kecksemeti: Lăzureanu - Szabolcs, Attila, Lambulich, Farkas - Cukic, Bagi, Bertus, Gabor - Montvai, Csordas. Au mai jucat: Koncz, Nemedi, Heghedus, Nenyhart, Franci, Dudu
Au arbitrat: Răzvan Cadar - Alina Mihoc, Marius Alexa



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.news-ar.eu sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea SC Promo Media Lobby SRL şi se va soluţiona în instantele de judecată.
Spectacole si evenimente
Ultimele comentarii
Romania te urasc! în 03.09.10
asta e tara in care traim!
albu adrian în 03.09.10
vreau liniste in weekend, nu mai vreau zgomot de muzica de pe strand si subce ...
Sorin în 03.09.10
Am auzit dar am auzit si de camera de gazare, trasul pe roata si smulgerea un ...
anonim în 03.09.10
Bun articol mai ales pentru romanii care-si uita istoria,dar domnul Falca nu ...
bob în 02.09.10
vai ce urit gindesti,nu ti-e rusine???de carucior cu rotile nu ai auzit???

O superbă piesă despre părintele LSD, dr. Timothy Leary...

 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891